ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

ADR Centru prin Europe Direct Regiunea Centru, prezent la Târgul de Turism Albac

OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI DIN REGIUNEA CENTRU

Pentru al treilea an consecutiv, Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru a fost în mijlocul sutelor de oameni interesați să dezvolte și să promoveze turismul în Munții Apuseni, la a XII-a ediție a Târgului Național de Turism Rural de la Albac.

Standul ADR Centru, la care cei interesați au putut găsi multe informații referitoare la fondurile europene derulate de ADR Centru în întreaga regiune, a cuprins și multe materiale și obiecte promoționale specifice activității Europe Direct. Reprezentanții ADR Centru și ai Centrului Europe Direct Regiunea Centru, prezenți timp de două zile la eveniment, au răspuns la zeci de întrebări primite din partea participanților despre cum pot primi finanțare, ce activități pot primi fonduri pentru mici proiecte turistice sau cum pot găsi parteneri de proiect.


Târgul Național de Turism Rural, desfășurat la Albac, este cel mai longeviv eveniment de acest tip din România. Prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, s-au distribuit materiale informative despre oportunitățile de finanțare și drepturile de care beneficiază atât investitorii, cât și turiștii. Pe parcursul celor două zile această manifestare a reunit, ca în fiecare an, reprezentanţii din turism de nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a participat la această ediţie a târgului în calitate de expozant, cu un stand bogat în publicații referitoare la drepturile și oportunitățile de care pot beneficia cetățenii europeni prin intermediul Centrului de Informare Europe Direct Regiunea Centru. Alături de ADR Centru au mai participat la eveniment, cu stand propriu meșteșugari și producători locali ce au promovat produse specifice zonei precum și asociații de profil (ANTREC Alba, Albamont, Trascău Corp etc).

În zona Munților Apuseni sunt peste 1000 de locuri de cazare disponibile în zeci de pensiuni și hoteluri, deci potențialul de dezvoltare turistică este foarte ridicat, iar una dintre sursele de finanțare ce se poate accesa o reprezintă fondurile europene. Pornind de la aceste date, timp de două zile echipa ADR Centru a oferit celor prezenți diverse informații despre fondurile europene ce se pot accesa prin Programul Operațional Regional, dar și alte programe de finanțare europeană, precum și informații despre drepturile cetățenilor. Aceste informații au fost furnizate direct participanților la Târgul de Turism Rural de la Albac sau transmise prin materialele informative distribuite, editate într-o formă simplă, accesibilă și eficientă.

Vă amintim că ne puteți adresa întrebări cu privire la programele de finanțare nerambursabilă, locuri de muncă, stagii de practică sau burse în Uniunea Europeană de luni până vineri, între orele 8-16, la Sediul ADR Centru din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12. la tel 0358/403121, sau ne puteți transmite un e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..


Alba Iulia, 05.09.2016


Cetățenii din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu prin intermediul Centrului Europe Direct Regiunea Centru, vor fi informaţi și pe parcursul următorilor ani asupra oportunităților de finanțare, a drepturilor pe care le au dacă vor să muncească, să călătorească sau să studieze în alte state membre și asupra activităților instituțiilor Uniunii Europene. Reprezentanții Centrului pot fi contactaţi la tel 0358/403121, la e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12.

14125769 631675987008841 8424359951106019560 O
14188294 631677443675362 74810853348918078 O
14188528 631676527008787 8132721333378869894 O
14192786 631675397008900 3016226605040392997 N
14195209 631675843675522 2226932105028935014 O
14206035 631676903675416 2937261144709247077 O
14206187 631676673675439 7960804309619612843 O
14225369 631675460342227 3503646737590141296 N
14249917 631676383675468 422360611652523756 O

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord