ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Economia circulară: Comisia instituie o platformă de sprijin financiar pentru economia circulară și oferă orientări privind valorificarea energetică a deșeurilor


În 26 ianuarie 2017 Comisia Europeană a instituit, împreună cu Banca Europeană de Investiții (BEI), o platformă de sprijin financiar pentru economia circulară, a adresat statelor membre orientări privind valorificarea energetică a deșeurilor și a propus o îmbunătățire specifică a legislației privind anumite substanțe periculoase din echipamentele electrice și electronice.

Platformă de sprijin financiar pentru economia circulară
Profitând de impulsul generat de Planul de investiții pentru Europa care, până la sfârșitul anului 2016, a mobilizat deja investiții în valoare de 164 de miliarde EUR, platforma de sprijin financiar pentru economia circulară va consolida legătura dintre instrumentele existente, cum ar fi Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) și InnovFin (inițiativa „Finanțare UE pentru inovatori”, sprijinită de programul Orizont 2020) și va dezvolta eventual noi instrumente financiare pentru proiectele de economie circulară.

Platforma va reuni Comisia, BEI, băncile naționale de promovare, investitorii instituționali și alte părți interesate, va sensibiliza publicul cu privire la oportunitățile de investiții în economia circulară și va promova cele mai bune practici în rândul potențialilor promotori de proiecte, va analiza proiectele și nevoile de finanțare ale acestora și va furniza consiliere cu privire la structurarea și atractivitatea financiară a proiectelor.

Cu ocazia conferinței privind economia circulară, organizată în perioada 9-10 martie 2017, va fi anunțată lansarea Platformei europene a părților interesate în economia circulară.

Orientări privind valorificarea energetică a deșeurilor

Comunicarea Comisiei privind rolul proceselor de valorificare energetică a deșeurilor în cadrul economiei circulare oferă statelor membre orientări pentru a obține un echilibru adecvat al capacității de valorificare energetică a deșeurilor. Comunicarea subliniază rolul ierarhiei deșeurilor, în care opțiunile de gestionare a deșeurilor sunt ordonate în funcție de durabilitatea lor și în care prioritatea revine prevenirii și reciclării deșeurilor.

Restricționarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice

Pachetul de măsuri adoptat de Comisie cuprinde și o propunere de actualizare a legislației pentru a restricționa utilizarea anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (Directiva RoHS). Propunerea promovează înlocuirea materialelor periculoase, astfel încât reciclarea componentelor să fie mai profitabilă. Modificările propuse vor facilita și mai mult tranzacțiile pe piața bunurilor de ocazie (de exemplu, revânzarea) și repararea echipamentelor electrice și electronice. Se estimează că, datorită măsurilor, se va evita generarea anuală în UE a peste 3 000 de tone de deșeuri periculoase și se vor economisi atât energie, cât și materii prime. Numai în sectorul sănătății ar putea fi economisite costuri de asistență medicală având o valoare estimată de 170 de milioane euro.

Pentru realizarea efectivă a trecerii la economia circulară, Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să adopte cu celeritate propunerile legislative privind deșeurile.

Context

La 2 decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat un pachet ambițios de măsuri privind economia circulară. Pachetul constă într-un plan de acțiune al UE care cuprinde măsuri ce acoperă întregul ciclu de viață al produsului: de la concepere, achiziționarea materialelor, producție și consum până la gestionarea deșeurilor și piața materiilor prime secundare.

În ceea ce privește progresele înregistrate de anul trecut și până acum, Comisia a adoptat măsuri în domenii cum ar fi deșeurile, proiectarea ecologică, deșeurile alimentare, îngrășămintele organice, garanțiile pentru bunurile de consum, inovarea și investițiile. Principiile economiei circulare au fost integrate treptat în cele mai bune practici industriale, în achizițiile publice verzi, în modul de utilizare a fondurilor politicii de coeziune, precum și în noi inițiative din domeniul construcțiilor și al apei.

În anul care vine, Comisia este hotărâtă să contribuie și mai mult la realizarea Planului de acțiune privind economia circulară, și anume cu o strategie în domeniul materialelor plastice, cu un cadru de monitorizare pentru economia circulară și cu o propunere de promovare a reutilizării apei.

Comunicatul de presă integral este disponibil la adresa de internet:
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-104_ro.htm 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.