ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

DiscoverEU: alți 12.000 de tineri vor călători gratuit prin Europa

Inițiativa DiscoverEU a debutat în iunie 2018, cu un buget initial de 12 milioane euro. Peste 15.000 de tineri au avut ocazia să călătorească gratuit prin Uniune în cadrul primei ediții. Ca urmare a succesului înregistrat de program, Comisia Europeană va lansa o a doua rundă în această toamnă. 

 

Toți tinerii cu vârsta de 18 ani din UE au posibilitatea de a se înscrie în concursul pentru permisele de călătorie gratuite, în perioada 29 noiembrie - 11 decembrie 2018. Persoanele selectate urmează să călătorească în întreaga Europă între 15 aprilie și 31 octombrie 2019.

Locurile le sunt alocate statelor membre în baza unor cote fixe. Astfel, la prima rundă au fost înregistrate 3.175 de solicitări din România, fiind selectați 576 de tineri. Pentru runda a doua 456 de bilete dintre cele 12.000 le vor fi alocate românilor.

Pentru înscriere, tinerii trebuie să aibă vârsta de 18 ani la data de 31 decembrie 2018. Cei interesați, trebuie să se înscrie online, începând cu 29 noiembrie, pe pagina Portalului european pentru tineret: https://europa.eu/youth/discovereu_ro

Un comitet va evalua aplicațiile și va face selectarea. Cei înscriși vor afla rezultatele în ianuarie 2019. Ei trebuie să fie pregătiți de călătorie între 15 aprilie – 31 octombrie 2019 pentru o perioadă de maximum 30 zile.

Tinerii vor putea călători în mod individual sau într-un grup de maximum cinci persoane. Pe durata călătoriei, principalul mijloc de transport va fi trenul, însă există posibilitatea de a lua și alte mijloace de transport.

Pe viitor este posibil ca încă 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani să călătorească în perioada 2021-2027.

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.