ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Anul european pentru dezvoltare (2015): Ce rol joacă Uniunea Europeană în lume?

 

Uniunea Europeană este prezentă și activă în majoritatea țărilor din lume. Cele 139 de delegații deschise în toată lumea sunt ochii și urechile UE pe teren. Acestea contribuie în fiecare zi la construirea unor parteneriate solide și durabile, uneori în condiții extrem de dificile și periculoase.

Anul 2015 este desemnat „Anul european pentru dezvoltare”. Motto-ul Anului european este „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”. În 2015, în prim-plan se va afla, pentru prima dată, politica internațională pentru dezvoltare a Uniunii Europene.

 

Cum apreciază cetățenii europeni rolul jucat de UE în lume?

Sondajul Eurobarometru din 2013 a oferit o perspectivă surprinzătoare asupra modului în care cetățenii UE văd dezvoltarea:

  • Peste 80 % dintre aceștia sunt de părere că ajutorul pentru dezvoltare este important, iar 60 % cred că ar trebui să suplimentăm sprijinul.
  • Două treimi consideră că lupta împotriva sărăciei în țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie una dintre prioritățile principale ale Uniunii Europene.
  • În același timp, 50 % spun că nu știu nimic despre destinația ajutorului acordat de Uniunea Europeană.

 

2015 - termen limită pentru Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului

Declaraţia Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 ţări, printre care şi România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Declaraţia Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii.

La Summit-ul Mileniului, statele membre şi-au fixat un număr de 8 obiective esenţiale – Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului – cu ţinte precise de atins până în anul 2015.

Cele opt Obiective de dezvoltare ale Mileniului sunt:

1. Reducerea sărăciei severe
2. Realizarea accesului universal la educaţia primară
3. Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor
4. Reducerea mortalităţii infantile
5. Îmbunătăţirea sănătăţii materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli
7. Asigurarea sustenabilităţii mediului
8. Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare

Pentru a afla mai multe detalii, accesaţi: http://www.un.org/millenniumgoals/.

În acest context, comunitatea internațională se va reuni în 2015 pentru a conveni asupra unor noi măsuri menite să combată sărăcia, să promoveze dezvoltarea durabilă și să abordeze problema schimbărilor climatice.

 

Implicați-vă!

Obiectivul Anului european pentru dezvoltare este de a-i implica pe cetățenii UE, în special pe tineri, în dezbaterea referitoare la lumea în care trăim, la demnitatea și viitorul nostru. Cu ocazia Anului european pentru dezvoltare, vor fi organizate activități peste tot în Uniunea Europeană, precum și on-line și pe platformele de socializare.


Cum vă puteți implica? Vă puteți face cunoscute ideile și opiniile, participând la dezbateri naționale și internaționale pe teme de dezvoltare. Vă puteți alătura unei organizații active în domeniul dezvoltării. De asemenea, puteți deveni voluntar în cadrul unui proiect de dezvoltare.


Mai multe informații despre Anul european pentru dezvoltare: https://europa.eu/eyd2015/ro

aed

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord